Stres, sau stress, reprezintă sindromul de adaptare pe care individul îl realizează în urma agresiunilor mediului; ansamblu care cuprinde încordare, tensiune, constrângere, forță, solicitare, mobbing.
Pornind de la conceptul de stres, menționăm că termenul aparține lui Hans Hugo Bruno Selye care consideră că stresul se leagă de sindromul de adaptare reacția la stress pe care individul îl realizează în urma agresiunilor mediului. Hans Selye definește stresul ca ansamblu de reacții al organismului uman față de acțiunea externă a unor agenți cauzali (fizici, chimici, biologici și psihici) constând în modificări morfo-funcționale, cel mai adesea endocrine. În cazul în care agentul stresor are o acțiune de durată vorbim de sindromul general de adaptare care presupune o evoluție stadială.
Orice tip de stres apare pe fondul adaptării permanente a organismului la mediu când se poate produce un dezechilibru marcant între solicitările mediului și posibilitățile de răspuns reale ale individului. Adaptarea presupune păstrarea integrității organismului care este în permanență amenințată de agenții stresori de toate tipurile. În plus adaptarea presupune realizarea unui echilibru dinamic cu mediul. Stresul apare în momentul când acest echilibru al adaptării se perturbă. Această perturbare este reversibilă. Stresul reprezintă, după Landy, un dezechilibru intens perceput subiectiv de către individ între cerințele organismului și ale mediului și posibilitățile de răspuns individuale.
În funcție de natura agentului stresor, stresul poate fi psihic, fizic, chimic și biologic. În funcție de numărul persoanelor afectate, stresul poate fi individual sau colectiv.
Paul Frasse definește stresul psihic
ca totalitatea conflictelor personale sau sociale ale individului care nu-și
găsesc soluția pe moment. Mihai Golu definește stresul psihic ca stare de
tensiune, încordare sau disconfort, determinată de agenți afectogeni cu
semnificație negativă, stare de frustrare (reprimare) a unor trebuințe, dorințe
sau aspirații.
Stresul psihic are un dublu
caracter: primar și secundar. Caracterul primar vorbește despre stres ca
rezultat al unei agresiuni recepționată direct în plan psihic. Caracterul
secundar vorbește despre stres ca reacție de conștientizare în plan psihic a
unui stres fizic, căruia individul îi acordă o semnificație de realipula.
Caracteristicile stresului psihic – Agenții stresori psihici sunt: stimulii
verbali (inclusiv cei care aparțin limbajului interior) care sunt vehiculați pe
căi nervoase la cortex. Aceștia se diferențiază total de celelalte categorii de
agenți stresori din cauza semnificației lor, pentru individ ei având caracter potențial
de a produce stres psihic. Acest caracter potențial este validat de
semnificația cu care îl investește individul. Unul și același agent stresor
psihic, în afară de faptul că nu produce stres psihic la toți indivizii, nu
produce stres psihic de fiecare dată la același individ. Acest lucru este
condiționat de dispozițiile de moment ale individului și de semnificația pe
care o acordă în acel moment individul. Apariția și amploarea stresului psihic
depind mult de caracterele genetice ale individului (caractere cognitive,
voliționale, motivaționale și afective).
Vulnerabilitatea psihică la stres
este constituțională sau dobândită. Vulnerabilitatea psihică este o trăsătură
proprie doar anumitor persoane și se manifestă prin reacționare ușoară, prin
stare de stres psihic, la o gamă largă de agenți stresori.
Situații generatoare de stres
psihic:
- existența unor circumstanțe neobișnuite pentru individ care îl surprind pe acesta nepregătit pentru a le face față.
- semnificația unui eveniment.
- angajarea individului într-o acțiune sau relație exagerată.
- particularitățile contextului social.
- lipsa condițiilor interne.
- modul subiectiv de a percepe solicitările mediului.
- subsolicitare / suprasolicitare.
- situațiile conflictuale existente în familie, profesie sau la nivel intelectual.
- criza de timp.
- izolarea.
- apariția unui obstacol fizic sau psihic în calea unui scop care duce la frustrare.
- situații perturbatoare cauzate de agenți fizici (zgomote, vibrații, fluctuații de temperatură).
Există două forme speciale de stres
(Selye): distress și eustress. Distress-ul implică toate tipurile de stres
enumerate (stresul obișnuit). Eustress-ul este starea de stres specială care
este validată prin anumite reacții endocrine specifice. Se diferențiază de
distress prin:
- natura agenților stresori (eustress – stimuli plăcuți ai ambianței, trăirile plăcute ale individului).
- consecințele acțiunii agenților stresori care de cele mai multe ori sunt plăcute.
- în plus față de distress, eustress-ul are implică și stres fizic.
Agenții stresori ai stresului psihic
au următoarele caracteristici: caracter potențial stresant (generează stres
psihic doar în anumite condiții), caracter de amenințare permanentă pentru
individ și caracter negativ al consecințelor agenților stresori. Există două
categorii de agenți stresori: unii care acționează pe calea celui de-al doilea
sistem de semnalizare (agenții psihogeni) și stimulii senzoriali externi, care
devin agenți stresori psihici veritabili atunci când bombardează repetat scoarța
cerebrală și când au intensitate peste medie.
Parametrii de acțiune ai unui agent
stresor: intensitate, durată, repetabilitate, noutate și bruschețe. Asupra
individului acționează constelații de agenți stresanți. Clasificarea agenților
stresori:
- în funcție de numărul lor, ei sunt: unici și multiplii.
- în funcție de asociere, ei sunt: conglomerați și configurați.
- în funcție de dominanța acțiunii, ei sunt: principali și secundari.
- în funcție de numărul indivizilor afectați, ei sunt: agenți stresori cu semnificație strict individuală, colectivă și generală.
- în funcție de natura lor, ei sunt: fizici (sonori,
luminoși etc), chimici, biologici, psihologici. Pe langa faptul ca stresul iti strica obiceiurile sanatoase de alimentatie, cercetarile au dovedit ca atunci cand suntem stresati nevoia de nutrienti a organismului creste. Cum asa? Se pare ca atunci cand suntem stresati creste cererea de carbohidrati, proteine si grasimi pentru productia de energie iar pentru transformarea lor in energie e nevoie de o cantitate mai mare de vitamine si alti nutrienti. La fel cum o masina consuma mai mult combustibil la viteze mai mari, la fel si un organism stresat are nevoie de mai mult combustibil.Mecanismul e simplu de inteles: stresul prelungit creste necesitatile metabolice ale corpului, deoarece hormonii de stres au tendinta de a accelera ritmul cardiac; creste tensiunea musculara; ridica tensiunea arteriala, colesterolul, si trigliceridele si provoaca multe alte modificari metabolice. Metabolismul accelerat poate provoca, de asemenea, o crestere a utilizarii si excretiei de substante nutritive, cum ar fi vitaminele A, C, D, E, K si complexul B, si minerale precum magneziu, calciu, fosfor, crom, seleniu, zinc si potasiu.Studiile au aratat ca starea depresiva poate avea efecte negative asupra sistemului imunitar. Intr-un spital de psihiatrie s-a comparat activitatea naturala a celulei ucigase la pacientii depresivi cu cea a schizofrenicilor si a celor care faceau parte din personalul spitalului. Pacientii cu tulburari depresive majore aveau o activitate a celulei ucigase mult mai scazuta decat la schizofrenici sau la membrii personalului.
132 de studenti de colegiu au fost implicati intr-un studiu pentru determinarea efectelor sentimentelor pozitive asupra nivelelor Ig-SA. Jumatate din ei au urmarit un documentar morbid despre lupta pentru putere din timpul celui de-al doilea razboi mondial, in timp ce jumatatea ramasa urmarea un film despre Maica Tereza, calugarita romano-catolica devotata binefacerilor in Calcutta. La cel din urma grup s-a observat o crestere considerabila a concentratiei Ig-SA, indicand o activitate imunitara superioara.
Cercetatoarea Lidia Temosoc a studiat factorii psihologici asociati aparitiei melanomului malign. Printre altele, ea a descoperit ca exprimarea sentimentelor era direct legata de grosimea tumorilor si de evolutia bolii. Printre descoperirile majore ale studiilor Lidiei Temosoc se numara si urmatoarele:
* Pacientii care isi exprima mai usor sentimentele au tumori mai subtiri, care dau nastere mai greu celulelor canceroase;
* Cu cat pacientul isi exprima mai usor sentimentele, cu atat numarul limfocitelor (celule imunitare) ce invadeaza baza tumorii este mai mare;
* Pacientii care isi exprima greu sentimentele au tumori mai groase, care determina mai usor celule canceroase;
* Pacientii care se exprima mai greu au relativ putine limfocite la baza tumorilor.
sursa: http://www.almeea.com
Fiecare din noi are măcar un viciu, de pildă mâncarea nesănătoasă, fumatul, alcoolul, cheltuielile nechibzuite sau alţi „demoni” personali. De ce nu reuşim să ne lăsăm de fumat, să slăbim, să strângem bani sau să fim fideli partenerilor noştri? Motivul pentru care comportamentele indezirabile sunt atât de răspândite printre oameni este faptul că izvorăsc din instincte biologice modelate de-a lungul a milioane de ani şi care se transmit de la o generaţie la alta prin gene. Instinctele dezvoltate în cursul evoluţiei umane funcţionau bine în cazul strămoşilor noştri ce trăiau în natură, însă în societăţile industrializate în care trăim astăzi acestea ne pot îndruma de multe ori pe drumuri greşite.
Terry Burnham, un economist de la Universitatea Harvard, şi Jay Phelan, un biolog de la UCLA, afirmă că nu avem motive de îngrijorare. Cei doi specialişti susţin că putem prelua controlul asupra acestora instincte biologice, fiind necesar doar să înţelegem originea lor şi să apelăm la câteva acţiuni simple. Burnham şi Phelan explică modul în care putem depăşi instinctele nesănătoase în cartea „Mean Genes – From Sex to Money to Food: Taming Our Primal Instincts”, pe care o descriu drept un manual de utilizare a creierului fiecăruia. Specialiştii au analizat mii de cercetări pentru a înţelege motivele care stau la baza slăbiciunilor noastre şi pentru a căuta soluţii ca să le depăşim.
sursa:http://www.descopera.ro
studii mancarea si stresul aici:http://www.descopera.ro/stiinta/10693131-genele-rele-de-ce-avem-comportamente-distructive-si-cum-le-putem-contracara
Oamenii nu sunt singurele fiinţe asupra cărora substanţele chimice pot avea un efect pronunţat. Atunci când scroafele de porc mistreţ sunt în perioada de ovulaţie, expunerea la un feromon din saliva vierului paralizează femela, care rămâne blocată în poziţia de montă. De asemenea, cercetătorii au descoperit că atunci când şoarecilor de laborator li se oferă acces nelimitat la mâncare şi la cocaină, aceştia consumă drogul fără oprire, ignorând mâncarea şi murind de inaniţie până la urmă.
Pentru a înţelege de ce pasiunea pentru droguri este răspândită în toată lumea animală trebuie să înţelegem mai întâi de ce trupurile noastre au capacitatea de a simţi plăcere şi durere. Odată ce obţinem răspunsul la această întrebare vom putea înţelege de ce suntem atât de puternic atraşi de substanţe precum alcoolul sau cocaina.
Un experiment efectuat în anii ‘50 pe şoareci oferă un indiciu. Un psiholog a implantat electrozi în creierul şoarecilor şi a activat un stimul electric. Dacă în majoritatea zonelor această acţiune nu genera nicio reacţie, atunci când electrodul era plasat lângă hipotalamus şobolanii intrau într-o stare de extaz la activarea curentului electric.
Ulterior, experimentele au arătat că atunci când recompensa electrică era activată de rezolvarea unei sarcini - traversarea unui labirint, spre exemplu - animalul continua să încerce să ducă la bun sfârşit sarcina, dorind să obţină preţioasa recompensă. Dacă şoarecii sunt lăsaţi să-şi administreze singuri această stimulare cerebrală prin apăsarea unei clapete, o vor face în continuu, fără a lua pauze de hrănire, preferând să activeze stimulul până când mor de inaniţie.
De ce fac şoarecii acest lucru? „Genele, în cursa lor spre nemurire, doresc ca noi să efectuăm o serie de acţiuni, iar în acest scop au construit mai multe centre de tip «repetă această acţiune» în creierul nostru”, explică cei doi autori. Comportamentele favorabile din punct de vedere genetic activează aceste centre ce stimulează individul să repete acţiunea benefică genelor.
Un exemplu familiar oamenilor este orgasmul. Senzaţia plăcută pe care o generează este produsă de eliberarea unor substanţe chimice care stimulează aceeaşi parte a creierului care îi aducea pe şoareci în extaz. Atunci când sunt activate, aceste centre de tip «repetă această acţiune» asociază plăcerea comportamentului care a dus la stimularea creierului. În cazul sexului, plăcerea generată de orgasm ne face să dorim să repetăm această acţiune. În timp ce noi savurăm plăcerea orgasmelor, genele noastre au obţinut ceea ce îşi doreau: s-au reprodus, ajungând într-o nouă generaţie (fapt valabil mai ales înainte să fie concepute metode de contracepţie eficiente).
Prin conceperea unui astfel de sistem al plăcerii, genele noastre au realizat un sistem de recompensă în care eforturile oamenilor de a fi fericiţi duc la îndeplinirea obiectivelor genelor. Nimeni nu face copii pentru că vrea să-şi reproducă genele, dar prin eforturile de obţinere a plăcerii şi de evitare a durerii fiecare dintre noi încearcă, inconştient, să îndeplinească obiectivele genelor.
Toate substanţele psihoactive folosite de oameni funcţionează în acest mod, unele atenuând mesajele naturale ale corpului, pe când altele le amplifică. Una dintre cele mai folosite substanţe din lume, cafeaua, ne ţine treji pentru că întrerupe sistemul natural de semnalizare referitor la somn.
Pe parcursul activităţii zilnice a oamenilor, informaţia percepută de simţuri este procesată de milioane de neuroni. Toată această activitate generează „deşeuri celulare”, una dintre formele sub care se regăsesc ele fiind o moleculă cunoscută sub numele de adenosină. Acumularea de adenosină stimulează corpul nostru să doarmă pentru a ne reîncărca bateriile. Adenosina nu provoacă în sine starea de somnolenţă, ci este un mesager ce comunică celulelor din jur să îşi încetinească activitatea. Cofeina blochează acest mesaj prin deturnarea receptorilor de adenosină. Dacă adenosina este „cheia”, receptorii de adenosină sunt „încuietorile” care pot fi deschise doar cu ajutorul cheii potrivite.
Producţia de adenosină creşte de-a lungul unei zile şi din ce în ce mai mulţi receptori se umplu cu această moleculă. Efectul este că ne simţim obosiţi, stare care se remediază în urma somnului, perioadă în care adenosina este îndepărtată. Dacă nu putem dormi şi alegem în schimb să bem o ceaşcă de cafea, cofeina va produce o reacţie interesantă în corpul nostru. Întâmplător, cofeina se aseamănă la formă cu adenosina, ceea ce îi permite să se strecoare în câţiva din receptorii de adenosină, blocând astfel această moleculă. De aceea apare senzaţia de energie în urma consumului de cafea: adenosina produsă de creier nu poate transmite mesajul că ar trebui să ne culcăm.
Tot despre un „furt de identitate” este vorba şi în cazul unuia dintre cele mai periculoase droguri consumate în ziua de astăzi: cocaina. şoarecii care mureau de inaniţie deoarece îşi dedicau tot timpul stimulării hipotalamusului prin apăsarea clapetei activau eliberarea de dopamină în creier, unul dintre principalii neurotransmităţori asociaţi plăcerii. Dopamina provoacă o plăcere intensă, dar de regulă scurtă, deoarece este reciclată rapid în celula care a eliberat-o în creier.
Atunci când cineva consumă cocaină, acest drog se îndreaptă spre „centrul plăcerii” din creier, unde profită de faptul că se aseamănă cu dopamina, ceea ce-i permite să intre în celulele în locul dopaminei ce urma să fi absorbită după eliberarea în organism. Blocând reabsorbţia dopaminei, creierul beneficiază de un nivel mai mare al acestui neurotransmiţător, fapt perceput de consumatorul de cocaină ca extrem de plăcut.
Medicamentele antidepresive foarte cunoscute, precum Prozac sau Zoloft, acţionează într-un mod similar. Ele blochează reabsorbţia unui alt neurotransmiţător, serotonina, care petrece astfel mai mult timp în sinapse şi duce la îmbunătăţirea stării de spirit a pacienţilor.
Alţi neurotransmiţători, endorfinele, sunt cunoscuţi şi sub denumirea de „analgezicele naturale ale trupului uman”. Endorfinele blochează mesajele de durere transmise de simţurile corpului, fiind activate în situaţii de stres extrem (cum ar fi atunci când suntem răniţi în luptă sau când suntem la jumătatea unui maraton). Drogurile opiacee, precum morfina sau heroina, imită endorfinele, luându-le locul în receptori.
Unul dintre cele mai populare droguri este nicotina, substanţă prezentă în tutun. Odată ajunsă în corp, nicotina imită unul dintre cei mai importanţi neurotransmiţători, acetilcolina. Atunci când ajunge în receptorii de acetilcolină, nicotina îi „păcăleşte” pentru a elibera în corp adrenalină, dopamină şi alte substanţe stimulatoare. Nicotina generează creşteri bruşte ale acestor substanţe în corp, dar şi scăderi la fel de rapide, succesiune care îl face pe fumător să se simtă fericit pentru moment, însă după o perioadă scurtă de timp o să-şi dorească din nou o ţigară pentru a recăpăta senzaţia plăcută. Cu cât introduce mai multă nicotină în organism, cu atât reacţia se diminuează. Senzaţia maximă a plăcerii revine dimineaţa, după ce somnul duce la „curăţarea” nicotinei din sinapse. Din acest motiv, prima ţigară fumată într-o zi are cel mai pronunţat efect.
Mulţi oameni profită prin exploatarea instinctelor noastre învechite. De exemplu, oamenii şi celelalte primate adoră fructele, pentru că acestea sunt bogate în zahăr. Din acest motiv, producătorii de alimente speculează pasiunea noastră pentru zahăr. Dacă o portocală conţine 10% zahăr, unele produse pentru copii sunt compuse din zahăr în proporţii de peste 50%. Astfel, dacă unii din strămoşii noştri s-ar fi bucurat să descopere o portocală, copiii din ziua de astăzi preferă dulciurile.
Ceea ce ne deosebeşte de animale, însă, este capacitatea de autocontrol. De altfel, această abilitate a fost folosită de psihologi pentru a prezice succesul în viaţă al copiilor în urma unui experiment celebru efectuat la Universitatea Stanford. Cercetătorii testau abilitatea de autocontrol a copiilor în vârstă de 4 ani. Oamenii de ştiinţă le puneau în faţă o bezea şi le spuneau că vor pleca timp de 15 minute; copiii aveau voie să mănânce bezeaua, dar dacă se abţineau până ce cercetătorul revenea în cameră, primeau încă o bezea. Majoritatea cedau tentaţiei şi mâncau bezeaua. După un deceniu, cercetătorii i-au analizat din nou pe participanţi. Copiii care s-au abţinut aveau note mai bune la şcoală şi o capacitate mai mare de gestionare a stresului şi de concentrare.
Pentru că şi-a putut anticipa momentele de slăbiciune, Ulise a luat măsuri pentru a preveni consecinţele fatale ale acestora. Acelaşi lucru îl putem face şi noi alegând să cumpărăm alimente mai sănătoase sau să nu ieşim la prânz cu o colegă foarte atrăgătoare. Unii oameni pot să reziste tentaţiilor, însă chiar şi cei care nu au aceeaşi putere îşi pot planifica ziua astfel încât să nu fie nevoiţi să îşi testeze capacitatea de autocontrol. Filozoful chinez Sun Tzu spunea că „experţii în arta militară îl fac pe inamic să vină pe câmpul de bătaie şi nu se lasă aduşi de ei”. În aceeaşi manieră, „bătăliile” noastre cu dorinţele proprii sunt adesea decise de terenul pe care se desfăşoară lupta; de aceea trebuie să alegem un context în care să câştigăm.
Tot Ulise ne învaţă să ne bucurăm de viaţă. Eroul grec ar fi putut să aleagă să-şi pună ceară în urechi, la fel ca echipajul său, dar a dorit să se bucure de cântecul superb al sirenelor, fără a fi afectat de aspectul negativ al acestuia. De aceea, ar trebui să ne bucurăm de pasiunile noastre, fără a le lăsa să ne controleze. Secretul unei vieţi satisfăcătoare este identificarea căii de mijloc care combină plăcerea, voinţa şi gestionarea situaţiilor în care ajungem.
Ce se poate face pentru a ne diminua stresul?
1. Exercitii fizice - activitatea fizica regulata este una din tehnicile cele mai eficiente de eliminare a stresului;
2. Scrisul - cercetarile arata ca exprimarea in scris atunci cand ne simtim coplesiti de situatiile de viata, poate fi o foarte buna modalitate a reducerii nivelului de stres;
3. Exprimarea sentimentelor - vorbitul, rasul, plansul si exprimarea furiei sunt parti normale ale procesului de vindecare emotionala;
4. Sa faci ceva ce-ti place - un hobby sau o alta activitate preferata reduce stresul;
5. Relaxarea corporala - exercitii de respiratie, masaj, aromaterapie, yoga, tai chi;
6. Relaxarea mentala - autohipnoza, meditatie, ascultatul muzicii de relaxare, folosirea umorului;
7. Sa ceri sprijin din partea celor apropiati sau a unui consilier sau psiholog deoarece stresul ne poate coplesi.
No comments:
Post a Comment